Câmpul cu maci

Era pe la mijlocul lui iunie 1984. Pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, Magistrala Albastră – cum îi spunea atunci, drumul pietruit era acoperit de un praf gălbui, calcaros şi fin care sclipea în bătaia soarelui dobrogean. De dimineaţă, vizitasem livada din valea pârâului şi pe la prânz urma să ne îndreptăm către dealurile de pe marginea canalului. Era acolo o cantină de muncitori deportaţi unde se făcea o ciorbă cum rar găseai. În ziua aceea, tata n-a vrut să luăm masa în cantină. Era un lan de sorg ce se prăvălea de pe deal până în marginea satului iar marea aceea unduitoare şi verde era toată împresurată cu maci. O frumuseţe. Opri calul în colţul movilei de pietre, chiar lângă cişmea. Ne-am spălat pe mâini şi pe faţă în apa rece de izvor şi după rugăciune tata se uită spre câmpul cu maci:
- Oare cât o fi ceasul?
Nu era întrebarea lui, căci el niciodată nu ştia.
- E doişpe şi zece – zic eu ca şi cum aş fi avut cadranul solar în faţă.
Atunci, în faţa câmpului înroşit de bucurie, tata îmi întinse o cutiuţă de carton gri cu etichetă rusească. Era un ceas de mână cu indicatoare negre şi secundar argintiu, cu cheiţă mică şi curea de piele maron. Nici nu l-am întrebat când a avut timp să se ducă la magazinul de ceasuri. Am fost bucuros şi m-am uitat la el până seara. Fără să bag de seamă că pe zare cerul îşi întingea poala de nori în câmpul de purpură.

Azi am descoperit WatchShop.ro. Mă uitam la ceasurile de acolo ca la câmpul cu maci înainte să primesc cutiuţa de la bătrânul meu tată.

+++++++++++++++++++++
Articol scris şi pentru concursul Blog în doi.
+++++++++++++++++++++

Leave a Reply

• Locul 3 la Blog în 2