De prin bloguri

Citesc bloguri rar.
Aseară am dat o tură prin blogosfera românească.
Pot să spun că m-am mai luminat. Sunt fericit că generaţiile tinere scriu. Şi scriu bine.
Sunt fericit că ei, aproape toţi, nu-şi permit să fie superficiali. Tratează cu amănuntul fiecare chichiţă a acestei lumi. Chiar dacă multe din aceste chichiţe sunt proprii.

Bunăoară, Visurat se întreabă de ce se justifică Patriciu. De ce doi oameni privaţi trebuie să dea explicaţii atunci când se întâlnesc? Pornit cu argumentul că Patriciu, Vântu şi SRS nu sunt bugetari, articolul lui Sebastian Bârgău merge pe o logică ce elimină backend-ul vieţii noastre. Acea interfaţă în care finanţele noastre sunt speculate. Băncile şi bursa trebuie să fie la curent cu proporţiile şi calitatea acţiunilor cumpărate de oamenii ăştia la prima oră a dimineţii. Piaţa de capital, revista presei, discursurile politice fac referire la ei. Suntem într-o ţară condusă de ei. Iată de ce trebuie să se justifice. Poate pentru că întâlnirea lor confirmă, afectează, priveşte şi influenţează în mare parte viaţa tuturor.

Petru Stratulat afişează sub titlul Vremuri viitoare o poză creditată Cătălin Scânteie. E un pamflet rezultat din Photoshop cu o simbioză sinistră dintre Ion Iliescu şi Mircea Geoană.  Recunosc că-mi plac astfel de opere. Sunt rezultatul unor imaginaţii uneori sclipitoare. Ceea ce nu pot înţelege la acea poză e textul cu “Dragi tovarăşi şi pretini…”. Parcă, totuşi, nu-şi are locul acolo. Neocomunismul, sau metamorfoza politicianului de geniu, Ion Iliescu, ne-a rupt definitiv de “dragi tovarăşi şi pretini…”. Mi-ar fi plăcut mai mult “Fiecare votează cum îl duce capul”.

Remus (şi-atât) scrie în Ultima emisiune o scrisoare lui Crin. Antonescu, desigur. O scrisoare de nedumerire. De revoltă. De bun simţ. O scrisoare în care omul de dreapta se răsteşte la trădătorul dreptei. Deşi nedumeririle legate de întoarcerea asta împotriva tradiţiei şi a istoriei a lui Crin Antonescu le-am auzit la toţi cei cu care am vorbit în ultimile zile, Remus îi pune una din cele mai pertinente întrebări: Dar te-ai întrebat tu, dragă Crin, dacă cei care am votat cu dreapta (nu mâna) am făcut-o ca să vedem rânjetul vostru încântat când dădeaţi cu tifla guvernării de la înălţimea celor 18 uriaşe procente?

În aceeaşi ordine de idei comentează şi Turn Off The Glory articolele şi comentariile presei de azi. După Noaptea mogulilor, se pare că nedumerirea românilor s-a adâncit. Ne scuturăm capul ca oaia bearcă şi ne frecăm ochii ameţiţi de iluzii şi prosteli. Într-un cuvânt, nu mai înţelegem nimic. În fond, de ce am înţelege?! Nedumerirea poate fi o pătură bună pentru o guvernare. Şi dacă unul din cei nedumeriţi ar putea întinde mâna să precizeze cu buricul degetului: ăsta e cel mai bun, atunci poate că ei n-ar mai lătra atât. Dar… se pare că pe asta se mizează: o tulbure şi fericită degringoladă. Ca la revoluţie. Sau ce-o fi fost ea.

Teniescu zice că n-a votat. Şi se întreabă dacă e rău. Normal că e rău. Rău, coane. Rău. Pe scârba ta, pe indiferenţa altuia, pe neglijenţa unuia, pe nepăsarea altuia, pe dezgustul unora, pe jalea altora se fac tratate, se încheie acorduri şi se semnează legi ce îţi vor afecta viaţa. Ai şi tu micul dram de responsabilitate, pe lângă tonele de sictir. Ai şi tu o fărâmă de speranţă pe lângă marea de disperare. E tot ce-ţi cer. Eu. Un cititor. Nu ei.

Alex Mihăileanu ne propune un scurt îndrumar de numărat ouăle. Îi admir rezistenţa şi nervul necesar pentru a urmări emisiunile Antena 3. Eu nu pot. Aceeaşi nedumerire. Aceeaşi revoltă. Cum a putut Crin Antonescu să facă asta?! În plus, Alex ne pune în lumină câteva declaraţii şocante marca Mircea Geoană. Eu unul am scuturat din cap după câteva secunde de privit în gol: Dar cum se poate? Eu să nu fiu de acord? Dar eu am susţinut ideile de uninominal, unicameral şi reducerea numărului de parlamentari încă din 2005! Vă amintiţi?

Silviu Romano face şi el un comentariu pe marginea emisiunii de aseară de la Realitatea TV. Cei doi moguli, SOV şi Patriciu, s-au dat la TV după 5 ani de stat prin spate. Acum e momentul. Acum e valul sus. De-aia au şi sărit ca corbii (cacofonie intenţionată). Aş vrea să remarc – însă – o uşoară vedere centrată a Corinei Drăgotescu. Pe lângă Andreea Pora – care se vede că e pro-Băsescu – doamna Drăgotescu mi s-a părut una din cele mai pertinente voci ale serii. Ca mulţi alţii, perspectiva în care Traian Băsescu va câştiga alegerile, Silviu o vede ca pe un şpiţ în ouăle celor doi. Pe numărate?

Domnul Budescu ne face o semnalare interesantă pe marginea unui articol din Money.ro – un articol aproape electoral, într-un site de business. Că doar ne-am obişnuit să amestecăm banii cu politica. Aşa cum se amestecă şi politica în bani. Dacă la politică ne pricepem sau nu, la bani musai să ne pricepem că ne plâng gurile de hrănit. Avem rate la bancă (eu nu am – dar ştiu cum e). Scriam acum câteva zile despre cum se poate face o manipulare într-o redacţie. Ce vă miră, domnule Budescu? Vin sărbătorile. Oamenii au nevoie de bani. Bani. Nu politică. Dar dacă asta se cere…

Sabina Varga îşi exprimă şi ea dezamăgirea într-un articol scris înainte de culcare. Mie dezamăgirea asta generală nu-mi miroase a bine. Ne paşte pericolul de a deveni o ţară de deprimaţi. Uitaţi-vă în jur. Sunt oameni care pun ştampila pe foaia de vot cu frică. Nu au pic de îndârjire. Unii sunt gata să declare că una din cele mai bune fapte din viaţă a fost aceea că au ţinut ştampila în mână. Ca Geoană că nu şi-a dat afară soacra din casă. (Între noi fie vorba, care casă?) Aşadar, Sabina, mai mult curaj! Nu e dezonorant să pierzi, ci să nu participi…

Leave a Reply

None Found